De Kevin Holmes
Duminica trecută, în loc să mă îmbăt și să mă îngraș cu bere și friptură la crâșma din colț, am pornit spre Islington ca să mă tripez în camera din spate a Centrului de Arte Candid. Fără droguri. În schimb, mi-am reglat cel de-al treilea ochi cu ajutorul luminii stroboscopice, care m-a trimis într-o călătorie vizionară în gaura neagră a minții.
Am beneficiat de această experiență nebunească cu ajutorul aparatului Lucia No.3, un dispozitiv care constă într-o lampă înconjurată de LED-uri care atârnă de capătul unui stâlp, în fața căruia stă participantul cu ochii închiși. Dispozitivul e conectat la un computer care controlează modelele de lumină ce-ți fut creierul și-l trimit într-un alt plan al existenței. Această mașinărie producătoare de lumină psihedelică e opera doctorilor Dirk Proeckl (neurolog și psiholog) și Engelbert Winkler (psiholog și psihoterapeut), care și-au unit forțele cu Maria Lopes pentru a crea Traveller Unlimited– un proiect de artă experiențial în care tu însuți ești artistul. E ca și cum ai lua droguri, dar fără efectele secundare.
Autorul articolului, având tripul vieții lui
Aparatul funcționează astfel: afectează undele alfa ale creierului și stimulează glanda pineală – care se cheamă așa pentru că seamănă cu un con de pin (serios) – care e localizată în centrul creierului. Glanda pineală, care e conectată atât funcțional și anatomic la alte centre ale creierului, reacționează atât la intensitatea cât și la ritmul luminii, declanșând în mintea persoanei participante o reacție vizionară – ca și cum ar fi pe pastile.
În experiența mea, am purtat căști din care se auzea un fel de muzică trance care acoperea zgomotele din jur. La câteva momente după ce am închis ochii, am văzut deodată culori strălucitoare și forme ciudate vâjâind pe lângă mine. Forme geometrice cu tentă portocalie, o piramidă, organisme microscopice sau particule care habar n-aveam ce erau, împreună cu alte structuri și palate psihedelice care-mi treceau prin câmpul de vedere periferică. Chestia asta a durat vreo 20 de minute, timp în care mă gândeam că n-o se oprească niciodată, dar s-a oprit și m-am trezit în cameră cu colegii mei de călătorie astrală care mă întrebau cum a fost. Tot ce am putut murmura a fost: „Uau.”
Apoi, Dr. Proeckl a sugerat că s-ar putea să fi experimentat o formă de sinestezie (situație în care vezi muzica în culori), ceea ce ar explica culorile strălucitoare pe care le-am văzut. Se pare că fiecare experiență diferă de la un participant la altul. O femeie a spus că a simțit că creierul i-a fost despicat și expus tuturor.
Glanda pineală e o componentă ciudată a creierului nostru și se crede că e legată de cel de-al treilea ochi, despre care s-a tot scris în tradiția mistică – gnosticism, hinduism, budism, taoism, șamanism etc. Yoghinii avansați au capacitatea de a-l folosi și se presupune că suspendă noțiunea de spațiu și timp. A fost asociat cu percepția extrasenzorială și multe alte superputeri. Dacă vă sună cam hipioțesc, asta e din cauză că acest teritoriu n-a prea fost investigat de oameni care nu fac chestii mistice în sandale și ascultă The Doors. Dar din experiența mea, vă pot spune că skinheadșii, clerul și vânzătorii de telefoane mobile habar n-au ce pierd.
Asocierea glandei pineale cu cel de-al treilea ochi e mai mult decât simbolică, deoarece se consideră că celulele pineale au același strămoșca și celulele retinei din ochi. La anumite reptile și fosile încă în viață, cum e mreana cu nouă ochi, există un al „treilea” ochi, de obicei în mijlocul capului.
Winkler și Proeckl au creat o tehnologie care folosește armonia luminii intermitente pentru a crea un hibrid între droguri, meditație și jocuri video. Această tehnologie îți permite să tragi cu privirea dincolo de ușile percepției și să asiști la viziunile non-dualiste ale unei stări mai înalte de conștiință, ca în piesa aia acid trance din anii ’90 a lui Josh Wink. Dr. Proeckl și Dr. Winkler au studiat mult timp efectele luminii asupra oamenilor, testând-o pe clienții lor. Primul aparat Lucia a fost o mașină de făcut cafea din care componentele au fost scoase și înlocuite cu lămpi și electronice. Știau că lumina a jucat un rol important în tradițiile mistice străvechi. Oamenii foloseau lumina ca să se tripeze încă de acum câteva secole.
Micul eveniment la care am participat duminică, la care au fost încă patru oameni în afară de mine, face parte din încercarea lor de a afla mai multe despre efectele dispozitivului asupra oamenilor. O mică parte din călătoria unui dispozitiv de la stadiul de mașină terapeutică până la instrument artistic și apoi la ceva despre care o să delireze toate tabloidele.
Fotografii de Maria Lopes.
As dori ca cineva care a consumat acest produs sa-mi povesteasca despre experienta sa.
RăspundețiȘtergeresi cand va fi declarata ilegala?
RăspundețiȘtergere